Geta Lupu
Avocat. Mediator.
Președinte Fondator al Asoc. “Justiție pentru Minori”
Avocat in Baroul Iasi din 2002 si Presedinte al Asociatiei “Justitie pentru Minori”, exercit profesia de avocat cu convingerea că avocatura este în mod esențial o profesie în slujba cetățeanului înțelegând prin acesta că avocatul are obligația ori de câte ori constată că se impune să realizeze o asistență a clientului astfel încât să acopere și educația juridică, civică a clientului său, desigur, adecvat împrejurării și în spiritul respectului față de client.
Activitatea desfășurată până în prezent m-a condus la sintetizarea unor propuneri de modificări legislative în scopul îmbunătățirii accesului la justiție. Propunerea unei modalități de modificare a modului de administrare a anchetelor sociale prin comisii rogatorii când avem cauze cu minori cu element de extraneitate din alt stat comunitar ( Regulamentul CE Bruxelles III și Regulamentul 1206 privind administrarea probelor în materie civilă) special pentru îmbunătățirea accesului la justitie și tratarea eficientă procedural a situațiilor care vizează minorii ca grup vulnerabil.
- activități de consultanță juridică pro bono încă din 2007, în timpul studiilor de master în Italia la Universitatea “ Roma III” din Roma în cadrul asociațiilor “Romania-Italia un futuro insieme” și al asociației “Identitatea românească” al cărei membru fondator sunt. Consultanță desfășurată atunci a vizat grupul vulnerabil al cetățenilor români cu reședința în Italia care aveau de soluționat probleme judiciare pe teritoriul României.
- publicarea studiului “ Minori la limita legii” o analiză comparativă România-Italia a fenomenului delincvenței juvenile a tinerilor români imigrați. Studiul a fost publicat în 2009 cu sprijinul Primăriei “Albano Laziale” provincia RM fiind editat bilingv în colaborare cu jurnalista Enrica Cammarano.
- 2011 formare ca mediator
- 2017 formare ca arbitru judiciar
- 2018 mi-am completat activitatea cu participarea voluntară la proiectul de educație juridică al asociației “Dialog pentru Justiție” din Iași.
- 2018 formator in cadrul proiectului UNBR de facilitare a accesului la justitie pentru grupurile de catateni vulnerabili;
colaborare din cursul anului 2018 cu Fundația Camera de Arbitraj și Mediere Iași, colaborare materializată la propunerea mea prin protocolul dintre Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj și Mediere și Tribunalul Arbitral pentru Întreprinderi, Muncă și Sport din Italia, Milano precum și activitatea de facilitare a conferinței din 14 decembrie 2018, Iași, cu tema ,,Arbitrajul în context european-modalitate eficientă de soluționare a litigiilor” reprezintă pentru subsemnata, experiențe ce pot oferi și altor profesioniști repere utile în îmbunătățirea activității.
Vorbesc foarte bine: Italiana
Email: avgetalupu@jfm-ro.org si avocatgetalupu@gmail.com
Linkedin: https://www.linkedin.com/in/geta-lupu-avvocato-in-iasi-a638ab67/