roxana-cozma

Roxana Cozma

Mediator

Mediator autorizat, am absolvit Cursul de Formare Mediatori, la Centrul Regional de Facilitare și Negociere, Iași,si Specialist în activitatea de coaching. Interacționarea cu părinții copiilor sau tinerilor, din perspectiva mediului lor familial, a adus în activitatea mea situații în care minorii sunt ignorați sau neglijați, victime ale violențelor domestice, cu traume pe care relațiile dintre părinți le adâncesc iar legile care privesc interesul superior al minorului nu acoperă toate situațiile de viață.

Am ales să fiu membru în Asociatia Justiție pentru Minori, pentru a putea oferi sprijinul de care au nevoie părinții, să-și înțeleagă și să-și asume responsabilitățile față de copiii lor minori, pentru ca aceștia să crească ocrotiți, să-și descopere potențialul și încrederea în sine.

Limbi străine cunoscute: Engleză și Greacă – nivel mediu.