Reglementarea înstrăinării părintești în proiectul de modificare și completare a Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului

Legea 272/2004 se afla în plin proces de reformare, după ce noua forma a trecut de Senat, iar avizele solicitate la Camera Deputaților au fost favorabile.

            Practic, ce se dorește a se rezolva prin aceasta noua forma a legii își are izvorul în modificările legislative din urma cu aproximativ 10-12 ani. Aceste modificările  introduse prin Noul Cod Civil, Noul Cod de Procedură civilă și forma din 2013 a Legii 272/2004 au schimbat din temelii reglementarea juridică a relațiilor dintre părinți cu privire la copiii lor minori, dar și importanța acordată voinței exprimate de către copii în chestiunile care ii privesc.

            De la vechea realitate, juridică și faptică, în care copilul era încredințat unuia dintre părinți -de regulă mamei -iar celălalt părinte devenea, de cele mai multe ori, un „părinte de weekend”, s-a ajuns nu doar la situația în care ambii părinți sunt titulari ai autorității părintești ci, mai mult, la situații în care, după divorț sau separare, ambii părinți petrec timp sensibil egal cu copiii lor minori.

            Din păcate, dorința unuia dintre părinti- justificată și legal -de a se implica în viața copilului, dublată de dorința de a face parte din viața acestuia și după destrămarea cuplului, a dus la reacții dintre cele mai variate din partea celuilalt părinte.

            Multe dintre aceste reacții au fost negative, cu consecința promovării unor acțiuni în instantă- de multe ori, procese în cascadă: acțiuni de fond, ordonanțe președințiale, chiar și plângeri penale, dar, mai grav, cu încercări de alterare a relației dintre copil și celălalt părinte.

            A început așadar sa apară ceea ce s-a numit, inițial, fenomenul alienării parentale sau alienării părintești. A fost un fenomen foarte mult exploatat de către părți, de către avocați și, de ce sa nu recunoaștem, și de către psihologi și instantele de judecată.

            Chiar dacă au existat mai multe voci ale experților din domeniu: judecători sau psihologi care au negat existența acestui fenomen, susținând, mai ales, ca el nu exista, pentru ca nu este dovedit științific, sau încercând sa ii diminueze importanța, vorbim despre o realitate pe care nu o putem nega. Desigur, putem sa ii aducem nuanțări, sa ii găsim o culpă chiar și părintelui alienat sau unor terți, dar nu putem să ignorăm ce se întâmplă în jurul nostru.

            Din punctul meu de vedere, era necesara o intervenție legislativă clara, de natură să reglementeze aceste situații și sa le ofere celor implicați pârghiile legale pentru a acționa, iar aceasta a luat forma unui proiect de modificare a Legii 272/2004, prin care se dorește introducerea noțiunii de înstrăinare părinteasca.

            Conform proiectului de lege, înstrăinarea părintească este văzută ca o forma de violența psihologică prin care unul dintre părinți, în mod intenționat, urmărit sau asumat și apropiat, generează sau accepta și folosește o situație în care copilul ajunge sa manifeste reținere sau ostilitate nejustificate sau disproporționate fata de celălalt părinte. Iată așadar ca este o definiție extrem de complexa, care a încercat sa acopere orice situație întâlnită în practica.

            Existența înstrăinării părintești va putea fi constatată exclusiv de către instanța de judecată, printr-un petit distinct, la solicitarea părintelui, a procurorului sau a DGASPC în orice litigiu în care urmează să fie dispuse măsuri cu privire la minori.

            Existența acestei forme de violență psihologică- dovedite – va reprezenta un criteriu pentru stabilirea programului de relații personale. De altfel, programele de relații personale urmează să fie personalizate, în sensul ca părintele înstrăinat va beneficia de mai mult timp petrecut cu copilul și că obligația de a duce, respectiv de a aduce copilul, la finalul programului, ii revine părintelui care înstrăinează.

            Mai mult, existența înstrăinării părintești va fi un motiv întemeiat pentru exercitarea exclusivă a autorității părintești, alături de nou introdusele: încălcarea grava sau repetată a autorității părintești a celuilalt părinte și orice altă imposibilitate obiectiva a părinților de a colabora pentru luarea în comun a deciziilor privitoare la copil.

            Legea introduce și două prezumții simple în sensul că exercitarea autorității părintești de către părintele care înstrăinează, precum și stabilirea locuinței copilului la domiciliul acestui părinte nu sunt în interesul superior al minorului.

            Proiectul de lege pune accentul pe o implicare mult mai activa a DGASPC și, în mod special a psihologilor din cadrul acestora.

            Astfel, atunci când locuința copilului este stabilită la părintele care înstrăinează, instanța va dispune consilierea psihologică a copilului și a părintelui înstrăinat de către psihologii din cadrul DGASPC. Din păcate, legea nu ne spune dacă cei care se vor deplasa vor fi psihologii sau copiii și unde se va face această consiliere.

            În cazului în care se impune ascultarea unui minor sub 14 ani, ascultarea se va face doar în prezenta unui astfel de psiholog- din cadrul Direcției, care va întocmi un raport ce se va depune la dosarul cauzei. Consider că este o măsura nu doar bine venita, ci extrem de utilă, o normalitate, mai ales în cazul judecătorilor care nu sunt specializați în litigii cu minori.

            Ascultarea copilului se va face după administrarea celorlalte probe din dosar, ca ultima etapă a cercetării judecătorești.

            Desigur, se naște întrebarea dacă direcțiile au destui psihologi, dacă aceștia vor avea timpul necesar pentru a se deplasa în teritoriu, pentru a face rapoartele solicitate de instanță, pe lângă atribuțiile pe care le aveau pana în prezent și dacă nu ar fi fost de preferat ca legea să  ofere posibilitatea implicării și a psihologilor din mediul privat, agreați de către instantele de judecată sau a psihologilor care colaborează cu ONG -urile.

            Indiferent de forma pe care o va avea legea la final, este cert că înstrăinarea părintească va deveni un fenomen reglementat juridic și depinde de noi, cei implicați în procedurile judiciare, sa îl folosim în interesul superior al copilului.

Distribuie: